Imi vine in gand o zi de iarna..Zapada. Frig. Decembrie...
Aveam doar 9 ani. Parca ma vad, la geam, devreme, dimineata... Simteam ca zbor usor printre fulgii de nea. Fugeam apoi la baie si ma spalam in graba. Stiam ca nu pot sa ies pe afara inainte sa mananc si sa imi fac patul, asa ca pe vemea cand era zapada multa, eram deodata cea mai harnica fetita.
Nu stiu daca as putea sa exprim vreodata bucuria si entuziasmul meu de pe atunci. Ma tavaleam cu orele prin toate zapezile. Incepusem, la un moment dat sa numar zilele ce mai aveau sa treaca pana la Craciun. O vedeam pe mama pregatind tot felul de bunataturi, iar cand ma ruga sa o ajut cu vreo prajitura, aveam faina pan` la coate! Dar eu zambeam. Totul era frumos si eu zambeam...
Il asteptam pe tata cu bratele deschise. Ne aducea de toate si asta ne facea sa il iubim mai mult. Seara stateam cu sor`mea si repetam colinde. Sau imi citea o carte, sau ne uitam pe geam la luminite... Iar dupa toate astea ne ciondaneam putin si ne gasea mama, apoi, adormite, de cele mai multe ori pe jos.
Asteptam Craciunul cu un sentiment maret pe care acum nu il mai regasesc nici macar pe jumatate. Nu stiu de ce-i asa... Gandurile mi se schimba odata cu trecerea timpului. Unii spun ca adolescenta este cea mai frumoasa perioada a vietii. Dar eu incep sa cred ca a fi copil este cel mai minunat lucru!
Vreau sa fiu din nou copil!
