Imbratisa pamantul ars de soare.
Cu chip posomorat, fara de viata,
Treceam in fiecare dimineata
Pe drumul lung, ce duce la izvor,
Lasand in urma lacrimi mari de dor...
Si imi taram picioarele usor,
Natura zumzaia incetisor
Si parca auzeam in jurul meu,
Un ciripit ce imi soptea mereu:
" Nu te gandi ca totul a trecut
Si vei vedea, curand, va fi ca la-nceput".
............................................................
Ma agatam de orice alinare
Si ma gandeam la tine, daca oare
Ma mai iubesti cum m-ai iubit candva
Insa stiam ca nu mai e asa....
Si suspinam adanc si ma trezeam,
Intinsa peste iarba cutezam
Sa-mi amintesc de ziua de odata,
Cand ne iubeam pe iarba-nmiresmata....
Romantica mai esti:)
RăspundețiȘtergereTotusi asta era o poezie experimentala pentru la scoala mai geo adica nush cum sa-ti zic..:))
RăspundețiȘtergerelas k lu profa i-a placut si asa:))
RăspundețiȘtergereMergi mai departe, nu te merita! Stii in adancul tau acest lucrul dar refuzi sa accepti!
RăspundețiȘtergere